Fain la Munte cu Barni si Ralu – Poveste de Toamna pe Scaunul Domnului
Camping Fain Lunca Bradului, Salard, Romania, RomaniaFrunze galbene, roșii sau arămii, miros de pământ ud și un fabulous cer albastru de toamnă. Dacă nu vrei să le ratezi și să te bucuri de acest anotimp și mai ales de specatcolul lui, haide cu noi într-o drumeție în Munții Călimani, pe Scaun Domnului. Dorința noastră este să ne petrecem o zi în natură, pe un traseu ce în acest anotimp oferă ce are cel mai frumos: o explozie de culoare!
Varianta aleasă de noi pornește de la poalele Călimanilor, din satul Gălăoaia și traversează frumoasa pădurea de foiase ce se va da în spectacol prin ținutele pe care ni le va prezenta 😊
Vârful Scaunu Domnului (1381 m) este primul din creasta Munțiilor Călimani, motiv pentru care peisajul este unul dintre cele mai spectaculose prin deschiderea asupra crestei principale. Ajunși pe vârf o să ne răsplătim cu o pauză de masă, într-un cadru de poveste.
Seara o vom petrece la camping Fain, aproape de foc, delectându-ne cu o cană de vin fiert și de ce nu, poate un ciubăr fierbinte.
Traseul este de dificultate medie prin distanța de parcurs dar fără dificultăți tehnice, necesar este echipament de drumeție si bineînțeles voie bună.
DETALII TRASEU
Grad de dificultate: mediu
Distanță 17 km
Diferență de nivel pe urcare 850 m
Durată 7- 8 h aproximativ
ECHIPAMENT NECESAR
* căciulă
* ochelari de soare
* cremă de soare cu factor de protecție SFP 30+
PARTEA SUPERIOARĂ A CORPULUI
* 1 bluză cu mânecă lungă ptr drumeție ( nu bumbac)
* 1 tricou
* 1 jachetă tehnică (material impermeabil şi respirabil)
* 1 jachetă din fleece
* 1 jachetă puf subțire sau puf sintetic
PARTEA INFERIOARĂ A CORPULUI
* 1 pereche de pantaloni de drumeție
* 1 perche pantaloni impermeabili
* 1 pereche de bocanci de drumeție ( înalți, care acoperă glezna)
* 1 pereche de şosete de drumeție
ACCESORII
* rucsac de o zi (20 sau 30 de litri cu husă de ploaie)
* bețe telescopice dacă folosiți
* sticlă de apă
* lanternă frontală
* batoane energizante
* sandviș și ceva dulce pentru masa de prânz
Nu este inclus:
* transportul
* masa
Este nevoie de înscriere pentru participare. Aceasta se poate face printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook sau email.
Fain la Munte cu Barni și Ralu – Magia Zăpezii în Munții Călimani
Camping Fain Lunca Bradului, Salard, Romania, RomaniaUn peisaj magic de iarnă apare de sub potopul de fulgi albi. Zăpada cernută din văzduh împodobeștecasele cu dantela alba, iar crengile încremenite ale copacilor seămană cu niște fantasme ce se profileazăîn depărtări.Vă invităm într-o nouă drumeție în Munții Călimani, pentru a parcurge un traseu minunat ce ne va purtaprin poieni și păduri vrăjite de tabloul iernii.Vom porni de pe…
ZESPEZEL CHALLENGE 2.0
Pe data de 12 octombrie 𝟐𝟎𝟐4 va avea loc cea de-a doua ediție Zespezel Challenge cu zona de START/SOSIRE la camping Fain. Te așteptăm să alergăm Fain, laolaltă! Zespezel Challenge va avea două curse de alergarea montană și o cursă a copiilor: 1. ZESPEZEL 31K - https://zespezel.run/proba/zespezel31k - DISTANȚĂ: 31 km; DIFERENȚĂ DE NIVEL POZITIVĂ: +1606 m; TIMP LIMITĂ: 8 ore.…